Nu cred in limite. Nu cred in nimic.
Am momente cand simt ca pot face orice. Cu imaginatia zbor catre locuri ce nici nu exista. Creez lumi si fiinte, sentimente si actiuni, vorbe si fapte. Asta ma pune pe ganduri. Daca sunt si eu jocul nebun al unei minti bolnave?
Ideea ca exista cineva care-mi guverneaza viata precum imi guvernam eu papusile in copilarie, ma face sa ma simt folosita, stearpa.
De ce? Ah, la naiba... iar ajung la intrebari prostesti. Daca nu intrebi, nu ai nevoie de raspuns. Daca nu ai nevoie de raspuns, nu-ti bati capul. Daca nu-ti bati capul esti linistit si impacat cu tine si tot ce te inconjoara. Simplu. Iar ajung la ce nu-mi place... "simplu". Blaga si "minus cunoasterea" lui ma fac sa am probleme de constiinta.
Nu am nimic mai bun de facut cu timpul meu decat sa conteplez la dictaturi ireale. Renunt la somnul de frumusete pentru starea de veghe.
Lucrurile simple au ceva complex la baza. Asa imi place sa cred... ca altfel m-as simti prea inutila. Sunt atat de simpla incat ma dezgusta. Si nu am la baza decat un ovul si un spermatozoid. Nicio malformatie, nicio amprenta genetica mutant. Simplu. Mediocritate.
