Trageam cu pofta din tigara aia, parca nicotina pacatoasa imi ungea sufletul. Voiam sa nu se mai termine, sa ma pierd prin fumul acela innecacios pana cand ma hotarasc sa aprind alta. Ce gust amar are griul, dar ce sunet placut scoate. Canta in timp ce se disperseaza prin incapere si scoate sunete de bucurie cand se contopeste cu alt fum dintr-o tigara mai cocheta. Cate-o aripa de inger ii mai schimba traiectoria, dar parea sa fie incantat de zdruncinare.
Lumea, muzica si agitatia din jur imi bruiau gandurile. Aaaah! Opriti-va odata din banalele voastre vieti si jucati-va cu fumul, nu-l mai respirati!
Ce sa inteleaga ei, mediocrii de ei? Cum sa le explic gustul si sunetul culorilor, eu, o amarata de existenta. Atunci totul s-a oprit.
"M-ai chemat?" imi zambeste EL din spatele tigarii.
"Nu. De ce ai venit iar? Ma descurc."
"Spune-mi ce vrei daca tot sunt aici."
"Nu ai suflete de urmarit si oameni de condamnat? Vreau doar sa inteleaga si ei ce nu pot vedea. Atat."
"Daca ar face asta, toti m-ar putea vedea si ar stii adevarul. E mai bine asa, sa-i ajut din umbra. Incearca sa faci la fel."
"Macar orbeste-ma pe mine. Nu mai suport ideea de a nu avea niciun bastion, de a vedea tot..."
"Bine. De acum vei avea imaginatia limitata si chiar vei crede ca EU traiesc in Imparatia Cerurilor. Nu ma vei mai vedea. Te vei inchina cand imi vei auzi numele si vei crede ca-i iubesc pe toti la fel. Sper sa-ti gasesti pacea pe care o cauti in limite."
Trageam cu pofta din tigara aia si nu intelegeam de ce. Era doar o banala tigara.
