Ma trezesc de dimineata de la strigatele unei babe nebune amestecate cu muzica de rahat a vecinului de la 2. Deschid geamul si inspir poluarea Bucurestiului. Ah, dulce viata. Ma spal pe dinti si pe fata fara sa ma uit in oglinda, azi nu am nevoie sa arat bine, azi sunt naturala, doar eu si nasul meu pistruiat. Fara sa ma schimb de pijamaua cu doua numere mai mari, ma intind pe canapea si mananc un ecler. Dieta? Pe naiba! Imi aprind o tigara si dau drumul la televizor. Cancer? Fiti seriosi!
Nu urmaresc imaginile, televizorul e doar o scuza de a sta degeaba si a privi intr-un punct fix fara sa par nebuna. Ma gandesc... ce dulce e singuratatea. Vorbeam zilele acestea cu o amica. Imi spunea ca si-a parasit prietenul pentru ca nu-l iubea:
ea: si nu stiu, nici nu-l iubeam si nici nu as fi ajuns vreodata
eu: pfff... voi, oamenii
ea: dar ce rost mai are sa ies cu ei daca nu ii iubesc?
eu: nu inteleg de ce fortezi posibilul...
ea: nici eu nu inteleg ce-i cu conceptiile tale
eu: nu-mi trebuie iubire sa fiu fericita, dimpotriva!!!!
ea: atunci de ce nu stai singura si izolata?
eu: pentru ca sunt si eu om... iubirea e o slabiciune si inca una scumpa.
ea:mie imi place sa iubesc, sa o strig in gura mare, sa imi spuna si sa-i spun,
De aici mi-a inchis gura si discutia a deviat. Cred ca pana la urma asta inseamna libertate, sa uiti de tine, sa nu fi nevoit sa dai explicatii celui care-ti sufla in ceafa.
Ma las mintita de atatea ori. Zambesc dragut si schimb subiectul. „Arata-te slab cand esti puternic si puternic cand esti slab.”, nu sunt slaba, mai ales dupa eclerul de dimineata, insa asta are doua taisuri, iar cel de al doilea ma taie pana la os. Arata-te ca nu-ti pasa atunci cand iti pasa.
Si uneori simt spini in jugulara si lanturi la maini, greutati legate de picioare si calusi in gura. Uneori zbor, dar are grija sa-mi taie repede aripile.
Vreau sa stiu de la voi... ce e libertatea?
