Mă lupt cu morile de vânt și nu mă las

Departe de mine a fost gândul că postul Da, pe dracu' va fi atât de citit și atât de criticat. Când văd reacții de genul "Da tu traiesti in Romania si esti fericit. Probabil esti vreun baiat cu o stare sociala destul de buna (cu multi bani) [...] Toti pleaca pentru ca in Romania nu poti avea un viitor. Romania e o tara in care numai parlamentari si oamenii cu relatii traiesc bine. Asta e Romania. Imi pare nespus de rau ca m-am nascut in Romania si sunt roman, dar nu am alta cale de ales. Numai bine si sper sa nu ma judecati gresit, dar asta e parerea mea despre tara noastra." nu înțeleg de ce oamenii când văd câte un om cum se ridică, îl împing înapoi în băltoacă, gen "taci bă drecu din gură și suferă și vaită-te ca noi toți". Nu mă pot gândi la toți amărâții care sunt în țara asta și sunt destui, cum nu mă pot gândi cât de deficit este sistemul sanitar sau altele, dar pot să încerc să ajut. Ați fi uimiți câte lucruri poate schimba un singur om.

Prietenul de care povesteam în asta NU este a ajutat la construit clinici, fântâni și parcuri la dracu-n praznic, în niște sate de care nici n-ați auzit. Și e un singur om și nu era în țara lui. Acum, comunitatea respectivă încă se dezvoltă și încă amintesc de numele lui ca și cum a fost un zeu, când el a fost doar un om cu o idee. Probabil și la el au mers oameni și i-au spus că e degeaba și l-au trimis în țara lui, dar nu i-a păsat, a ales să vorbească doar cu cei care chiar voiau o schimbare.

Așa vă rog și eu. Fie să rămână doar cei care cred că pot face ceva cu vocea lor, restul, în Italia cu voi! Ceilalți, rămâneți și spuneți ce gândiți, ce doriți și faceți ceva, orice, bun să fie. Să fii bun nu înseamnă să fii prost, uită dacă ai învățat altfel. Adevărul nu este un mijloc extrem, când minciuna e mai la-ndemână. Uită dacă ai învățat altfel. Nu se va schimba nimic mâine sau poimâine, dar poți fi unul din acele nume de pe zidul României și poți spune că ai contribuit la ce va fi țara atunci, nu la ce e acum.

Calmează-te și fă o faptă bună, cât de mică. Dă zăpada din fața casei a acelor bătrâni de care spuneați că nu-mi pasă, nu râde când cineva alunecă, ridică-l. Dacă eu fac asta și tu faci asta și cel pe care l-ai ridicat va face asta, încet, încet, vor vrea alții să fie ca noi.

Cred atât de mult în țara asta pentru că oamenii mei preferați sunt aici și sunt fucking awesome. Și sunt sigur că sunt mulți ca ei, poate mai frumoși, mai deștepți și mai pregătiți să aibe țara lor, așa ca voi care citiți asta acum și vă gândiți… oare cum ar fi ca totul să fie bine? Oare cum ar fi să staționeze lumea pe dreapta pe scara rulantă sau să-mi zâmbească doctorul și să nu mă mai amâne sau să nu mai aud claxoane în trafic sau să mă bucur de sistemul de învățământ sau de altele? Ce bine ar fi să fie totul bine. Cum alții au putut, și noi putem! În sfârșit vom avea țara noastră curată, cu oameni de treabă și cu scoli curate. Acum crește o generație nouă care poate schimba ceva. Nu-ți place de oamenii din politică? Înroleaz-te, mergi acolo și dă cu ei de pământ. Arată-le cum se face. Nu-ți place cum te tratează vecinul? Explică-i de ce crezi că greșește, zâmbește și strânge-i mâna. Nu-ți place că cineva a aruncat gunoi pe jos? Ridică-l, arată-i-l și aruncă-l (gunoiul, nu omul).

Schimbă, schimbă, schimbă și FĂ CEVA! În scurt timp vor migra alții la noi. Asta e țara mea și cred că pot să o redecorez cu fapte și știu că mai sunt alții ca mine.

 Fărâmită Lambru recomandă:

și îi mulțumesc

Da, pe dracu'!

În blogul ăsta scriu numai câcaturi banale, asta pentru că-l țin ca să mai proove a point din când în când. E prima dată când îl folosesc să-mi exprim un punct de vedere despre o cauză generală, reală.

Am văzut pe facebook că mai mult de 10 dintre prietenii mei au distribuit videoclipul de mai jos și, evident, am intrat să ascult și să cerctez.

Nu m-a lovit melodia în sine, cât reacțiile oamenilor la ea. Nu am nimic cu Guess Who, e un băiat simpatic și talentat care, presupun, încearcă și el să proove a point… dar nu așa, tati. Comentariile celor care au distribuit video-ul sunau cam așa: "Da!", "adevărat!", "Că bine zice băiatul ăsta", "România se duce la vale" etc. Acum mă trezesc eu și vin și zic DA, PE DRACU'!
Melodia asta susține că lumea nu mai are onoare, că, de fapt, asta e important. Că nu întelege de ce s-ar sacrifica cineva pentru țară, ca România se duce la vale și țara va muri înaintea lui Guess Who. Se ia de sistem, de cavaleri morți și susține ca România este lumea a treia, iar singurii români fericiți sunt cei plecați în alte țări.

Eu trăiesc în România și sunt fericit. Nu vreau să dau vina pe țară pentru incompetențele mele sau ale altora. România nu e o presoană de sine stătătoare ca să poți să o urăști sau să o învinovățești. România ești tu și eu și vecinul și colegul tău. România nu e vreun politician puturos sau vreun sistem defect, e o adunătură de oameni care așteaptă să li se spună ce să facă, dar e liniște. Nu cred că instrigarea la a-ți blama țara, mai ales către generația noua, e un lucru corect. Presupun că băiatul ăsta a vrut să-și manifeste nemulțumirea față de sistemul imperfect, dar nu o faci precum Capitan Obvious și spui că iarba e uscată toamna când toată lumea vede asta. Nu instrigi la ură și nepasăre mai mare, ci faci ceva în privința asta, te schimbi, căci poate, doar poate, e și vina ta.

Nu vreau să chem lumea la revoluția bunului simț în stradă sau să fac vreo adunătură de oameni care să curețe gunoiul din parc, căci situația e mai importantă de atât. Vreau doar să vă găndiți că, totuși, România e locul vostru. Încercați să-l îmbunătățiți și să-l faceți un loc în care se trăiește mai ușor, mai curat, cu oameni mai fericiți... dar trebuie să faceți asta în fiecare zi. Dacă lui Guess Who nu-i place țara în care trăiește, eu propun să o schimbăm pentru el, pentru că, am mai zis, e un băiat simpatic și merită măcar atât.

Hai să încercăm să nu mai dăm vina pe țară, să nu ne mai luăm la bătaie în trafic doar pentru că avem probleme la serviciu. Să ne calmăm și să le zâmbim istericilor, apoi să le povestim această poveste.
România nu e a politicienilor, sau a oamenilor corupți, e a ta și a celor ca tine. Poartă-te cu ei cum ai vrea să se poarte cu tine, căci funcționează, chiar funcționează. România ești tu și poți să-ți așterni cum să dormi, un lux pe care nu ți l-ai permite în lumea a treia. Poți să-i zâmbești vânzătoarei, poți să ajuți un om pe stradă, poți să întinzi o mână și să înapoiezi un portofel, căci poate, doar poate, cei care te văd vor face și ei la fel și așa vom avea o Românie pe care să o iubim și care să ne iubească înapoi pentru ce i-am oferit. Nu e nici pe aproape de "o țară ca afară", dar poate fi. Pentru generații următoare trebuie să construim oameni și caractere, apoi autostrăzi și poduri. Întâi gesturi și fapte, apoi cartiere rezidențiale și mall-uri, întâi mulțumesc, apoi cu plăcere. Onoare este în toți și când spun toți, mă refer la absolut toți romanii, până la cerșetorul care-ți bate în geam la mașină, are și el un dram de respect pentru ceva, chiar dacă e doar un câine sau o familie sau un șef înțelept sau un profesor luminat. Doar că alege să nu o scoată la iveală. Pe tine ce te diferențează de el? Ridicați capul din calculator și priviți o secundă în gol gândidu-vă că doar faptele voastre reflectă o țară întreagă. Impuritățile vor dispărea pe parcurs, dar trebuie să începem să ne deosebim, să ne ridicăm din fundul sufletului plictisit, să renunțăm la ego-ul de rahat și să evoluăm în țara pe care ne-o dorim. Altfel, nu ne-o va întinde nimeni pe tavă. Porniți de la gândul că copii copiilor voștri vor spune că sunt mândrii că s-au născut aici și că țara lor e locul lor.
Ca încheiere, vă las acest video în replică la onoarea lui Guess Who.



Numai bine!

asta NU este

Această cugetare pe care o voi așterne a pornit de la un tatuaj care spunea așa: "ASTA≠ESTE". Când l-am văzut prima dată am încercat să mi-l explic în toate felurile posibile, inclusiv ținând cont că un tatuaj în limba română mi se pare pur și simplu… why would you do that?!? Oricum, posesorul nu este de origină română, e doar în trecere, de câțiva ani, dar tot în trecere, deci pentru el e ceva exotic. Revenind la subiect, asta nu este. Fără să-l rog să-mi explice, am înțeles, după o scurtă cugetare, toată ideea, simplă, de altfel, la care în mod normal nu m-aș fi gâdit. Românii folosesc expresia "asta este" pentru a trece peste un obstacol, o situație, o problemă, ca și cum așa a fost să fie. Personal, cred că ideea de "totul se întâmplă pentru un motiv" este noul Dumnezeu a celor care nu cred in Dumnezeu, din motive întemeiate, desigur. Nu susțin niciun fel de relige, încerc, pe cât posibil, nici să nu critic niciuna, dar haai măă!!! Ori crezi în tine și în faptul că-ți croiești singur drum prin câcatul ăsta dulce de viață, ori ai o nevoie constantă să știi că exista ceva, acolo, care-ți guvernează acțiunile pentru binele Universului, dar nu e acel moș din cer, ăla e deja expirat, pentru limitați si oameni bătrâni. Tu nu ești așa, nu, tu ești mult mai elevat de atât, tu crezi într-o forță supremă care face ca toate lucrurile să se întâmple pentru un motiv anume, unul bun, desigur. Hai, măăă!!!
Asta este înseamnă că, la un moment dat, te-ai dat bătut. Înseamnă că ai decis să o lași baltă și să mergi mai departe, să o dai iar în bară, să spui iar că așa a fost să fie și să se mai și ia alții după tine. Așa apar religiile. Din nevoia oamenilor de a nu a avea o explicație concretă, ci una generală. Dar nu e așa, asta nu este! Poți să-ți controlezi al naibii de ușor viața și să-ți asumi singur responsabilitatea pentru eșecurile și reușitele tale. E păcat să te mulțumești cu puțin pentru că așa crezi tu că a vrut Universul (care nu este Dumenezeu sau Budha sau Alah sau...). E păcat să nu cauți explicații pentru lucruri importante și să te macine mărunțișuri. E păcat să crezi că doar asta este, când totul este mult mai mult de atât. E păcat să nu suferi sau să nu te bucuri ca și cum tu și doar tu ai făcut acel lucru posibil. E păcat să nu înveți ceva din asta și să o lași să treacă ca și cum doar a fost și nu va mai fi. Dacă tot te chinui sau te bucuri să trăiești, măcar acordă-ți meritul pentru asta, căci e doar al tău. Tu ești un mic Univers și, în fapt, tu dictezi ce se întâmplă cu tine și de ce. Bucură-te de asta! Ești atotputernic cu tine însăți și e o forță minunată dacă ești conștient de ea. Nu lăsa totul în voia sorții căci poate, doar poate, nu există soartă și vei cădea în gol tot așteptând o plasă de salvare, care poate și aia e ruptă.
Asta nu este o lecție, ci o cugetare. Nu ai citit asta pentru că așa a fost să fie, ci pentru că ai vrut. A vrea e cuvântul cheie și descuie a putea.

Libertate?

A fi liber, zic eu, inseamna a nu avea niciun fel de datorie fata de nimeni. Acum… cati dintre noi se pot lauda cu asta?

perfuzie cu zahar

Cred ca tin blogul acesta doar ca sa-ti mai soptesc lucruri indirect. Iti spun destule si cand vorbim, dar aici... in randurile astea... nu vorbim. Aici ma asculti. Sper. Asa cum sunt eu defapt, naratorule.
Cand m-am apucat de scris, vedeam luna de pe geam si imi batea fix in ochi. Acum a disparut. M-am aplecat pe fereastra sa o mai caut, dar a disparut. Probabil pentru ca e 4 dimineata.

Uneori am impresia ca am descoperit secretul fericirii eterne si nu stiu cum sa-l impartasesc. Normal ca as scrie o carte. Inca una. Dar nu mai cred in asta. Voi incerca sa-mi adun ideile, soapta cu soapta, poate-mi iese ceva cu logica. Pana atunci, cateva cuvinte cheie: rabdare, nepasare, soare, nefericire (da, nefereicire), prieteni, filme, seriale, animatii, evenimete, festivaluri, haine colorate, neincredere (da, lipsa de incredere in tot si toate), ceai cu lapte, zhara si multe altele.

scrisoare catre mine

Calda tacere, plina de adevar, fara strop de minciuna... element fara de care nu am putea trai.
Intunericul si frustrarea dispar prin intelegere. Linisteste-te si vei gasi raspunsuri. Gandeste. Vorbele goale ale celor care incearca sa te inece in golul pustietatii comune sa-ti fie linia melodica, dar cuvintele cantecului sa-ti apartina. Asculta-te. Asculta-ma.
Probabil nu vom afla niciodata purul adevar. Pentru ca nu vrem. Nu vrei. Frica de dezamagire ne cuprinde si ne invaluie intr-o ceata indoielnica ce ne face sa nu vedem, sa nu intelegem si sa ne simtitm incerti si frustrati de sentimente. Sentimente ce incearca sa apara prin vorbe ca o franghie salvatoare de care ne vine sa ne agatam fara mustrare. Te poti indoi de tine, de ei, dar nu si de mine. Voi fi mereu aici, in cosul pipeptului tau. Voi respira odata cu tine si-ti voi vedea visele. Voi simti fiecare taietura de hartie si julitura de pe coate. Iti voi spune cand ai gresit. Si nu vei invata, si vei gresi din nou. Pentru ca asta faci... gresesti.
Nu te mai intreba de adevaruri. Exista un motiv pentru care omul nu stie tot. Nu ar suporta toate raspunsurile. Ne place sa fim mintiti, e comod. Ne mai intrebam din cand in cand, dar ne scufundam inapoi in intuneric. Exista o frica de raspunsuri. Daca nu va fi cum iti doresti? Sa stii... lumina e eterna atat timp cat exista intelegere. Dar ce tot spun? Ce pot sa stiu eu? Sunt doar un suflet intr-un piept.

visul unei dimineti de iarna

Toata lumea viseaza ca zboara, eu, insa, am visat ca nu ma pot dezlipi de pe pamant… nici macar in picioare.

Era a doua zi de Craciun, cred ca rasarise soarele si se reflecta in zapada din fata geamului. Visam ca sunt in locul unde am crescut, doar ca era un studio. Era vara, iar limitele erau niste pereti albi inalti care ingradeau cladirile atat de cunoscute mie. Puteam sa vad cerul, era senin. Stateam intinsa pe jos si nu ma puteam ridica, gravitatia era foarte puternica. Langa mine era el, pe care nu l-am adus niciodata acolo, si zambea in colt de gura cu fata catre albastru. Seninul se reflecta pe zambetele subtile. In colturile panourilor albe erau aparate foto care se declansau din doua in doua minute. Eram imbracata cu un maio alb, simplu si jeansi deschisi la culoare, iar el in acelasi stil. A intors capul catre mine si mi-a intins mana. Zambesc si ma sucesc pe burta, nu-l puteam atinge. Incercam sa ajungem unul la altul tarandu-ne pe jos in lumina bliturilor. La un moment dat ne intersectam si ma urc peste el. Era o presiune mare intre corpurile noastre. Gravitatia era exagerata. Ma taram pe el si ajung cu fata la talpi. Imi lipesc obrazul de degetele lui de la picioare si inchid ochii. Mi se ridicase maoiul si simteam cum ma ardea soarele pe spate. El ridica capul, ma mangaie pe sold si-mi spune ca asta va fi o poza reusita. Ii placea cum se vedea din spate talia goala cu blugii usor lasati si maioul alb sifonat ridicat. Pamantul ma tragea catre el cu o forta dubioasa, dar imi placea. Ma voia. Ne voia.

Straluceam in lumina soarelui si ne taram unul peste altul. Era opusul sentimentului de a zbura, dar aceiasi placere. Nu ne puteam ridica trupurile, dar ne jucam cu mainile in bataia luminii si a bliturilor. Ne lungeam pe jos si zambeam ciufuliti. Nu stiam cum sa ne mai rasucim unul peste altul si cum sa radem mai zgomotos. Eram terifiant de fericita. Aveam incredere in el. Imi devenise prieten, poate de aceea era acolo, cu mine.

Intind iar mana spre el sa-i spun asta si am vazut o lumina. Era soarele... adevaratul soare... m-a trezit. M-am ridicat si am gustat zapada de pe pervaz. Avea gust de lumina si de vara care va veni in curand.

la ce ma gandeam azi

Ma veti cita mai tarziu: Imi plac cliseele pentru ca, in fapt, sunt niste idei foarte bune, doar ca au fost spuse de prea multe ori.

Uneori incerc sa gasesc un detaliu despre un cliseu, o reformulare, un alt unghi, doar ca sa-l secatuiesc de tot - sunt sigura ca mai exista suc in toate. E mai multa frumusete decat stiti intr-un cliseu, doar ca ati uitat cum era sa auzi "Don't worry, be happy!" pentru prima data. Nici nu mai stiu cum era originalul aforismului cu "… deci exist", nici "Spune-mi … ca sa-ti spun cine esti.", dar stiu ca au fost niste idei foarte bune si il plang pe saracul care le-a spus pentru prima data. Acum trebuie sa sufere, creativitatea lui se numeste "cliseu" si este ceva negativ.

H scanning

Am vazut de curand un film din care mi-a ramas in minte o replica. Scenariul nu se invartea in jurul esentei ei, pacat. Un betiv isi imagina o discutie cu un crab. Si cum se uita el in ochii aceia mici si strambi, a inteles de la crustacee ca omul este singura fiinta de pe Pamant care crede intr-un Dumnezeu, dar care se poarta ca si cum n-ar avea unul.

-------------------------------- H scanning ----------------------------------

Suntem atat de haotici si dezorganizati, oricate carnetele am avea la noi, oricat de galbene ar fi, oricat am nota fiecare miscare, suntem un haos total. Si nu stai niciodata sa te intrebi "de ce fac asta?" sau pur si simplu "ce fac?", "pana cand?", "de ce?". De ce? Il inselam pe astăzi cu mâine, ca și cum astăzi n-ar exista. Totul e pentru viitor. Tot ce faci e ca sa te simti mai bine in secunda urmatoare, maine sau peste o luna. Cand terminam de planificat... incepem sa planificam altceva. Stiu ca e hiper-discutat subiectul, dar ma intreb ce-mi scapa?
Eu ma trezesc in fiecare dimineata cu gandul la imperiul pe care-l voi avea. That's what keeps me going. Dar... ma si gandesc in fiecare zi sa renunt la rutina, la priviri, la oameni, la vorbe, chiar si la aer. Ma tot sucesc si ma fastacesc, tot nu-mi gasesc locul, zambesc la orice rahat si inghit in sec la orice poveste cu cutezatori. Decat sa stau in scaunul asta, as prefera sa fiu crabul cu ochii mici si strambi. Hai cu clipa aia, azi!
Parca-mi aud tumoarea cum se extinde. Tot imi spune ca nu va mai dura mult, dar cine naiba o mai crede.

observatie

Cand te faci mare, observi ca toata lumea are ceva de vandut. Absolut toata lumea. Ce ciudat...

La ce ma gandeam astazi

Nu uita de unde ai plecat, dar, totusi, pleaca naibii de acolo!

numele

Și din nou, ca și cum creierul mi-ar fi un uter, pereții lumii cedează. Numele ei sună ca un jet puternic de urină pe acoperișul de tablă al lumii. Sus, vede înghi'itorul de flăcări, cu intestinele sale delicate înfășurate în prelată. Momentul se apropie cu sunetul său șuierător, suge ca pe macaroane și macină timpul între fălci. Înăuntru și afară din esofag, în sus și în jos, pe lângă omoplați și delta mastoidă, căzând în hăul nesfârșit al viscerelor, ingurgitînd și regurgitînd, cu pântecele umflând-se și suprîndu-se, mecanismul funcționează fără odihnă, mestecându-i de vii pe cei mărunți, micșorați de perspectivă, pe cei care atârnă precum macaroanele.

A rămas doar o lume spînă și băloasă, din care nu se mai vede decât un capăt tocit. Sub ce lună zaci rece și luminoasă?