turn

Crezi ca e usor sa fi in locul meu? Sa te chinui, sa te zbati, sa uiti, sa-ti amintesti... crezi ca e usor? Shhhh... nu spune nimic, taci! Stiu ca iti e mai greu tie.
Ma vezi in fiecare noapte la capul patului tau. Ma auzi cum te strig, te intorci, dar nu-s acolo. Imi simti mirosul in aer si atingerea pe piele cand adormi. Imi auzi rasetul, dar nu-mi gasesti ochii... stiu... te torturez. Ma joc cu tine. Iti bat noaptea in geam sa te trezesc, te las sa ma vezi doar pentru o clipa, apoi dispar si te las inlacramat. Iti zambesc doar pentru cateva secunde, destul cat sa-ti otravesc intreaga zi. Te mangai prin par cand stai intins, ma privesti uimit, iti fac cu ochiul, apoi dispar din nou. Te vizitez in somn si alung spiritele rele ca sa raman eu singurul demon ce te bantuie si mistuie.
Simti, nu-i asa? Te simti privit mereu, te invarti disperat, dar nu vezi nimic. Simti doar mangaierea vantului care are mirosul parfumului meu. Ochii mei pe chipul tau, mana mea pe mana ta, buzele mele expolarandu-ti pielea... simti? Gasesti pe pat un trandafir negru uscat. Il ridici, il mirosi, apoi dispare. Ma auzi in spatele tau razand. Te intorci brusc, dar nu vezi nimic, insa rasetul se mai aude.
Crezi ca apa rece spala sangele? Iti clatesti fata apoi te privesti lung in oglinda. Imi vezi reflexia in spatele tau. Plang. Te lipesti de oglinda. Vrei sa-mi opresti lacrimile, dar plang si mai tare in timp ce ma indepartez. Te intorci si incerci sa ma gasesti. Imi strigi numele. Ma cauti peste tot. Te simti ametit. "De ce?", "De ce?", "De ce?" e tot ce-ti suna in gand, De ce?. Iti ridici telefonul si ma suni. "Abonatul contactat nu este disponibil". De ce iti suna din nou in minte. Te doare capul, simti ca-ti plezneste. Disperat ma strigi din nou. Ecoul vocii tale se risipeste in incapere in timp ce se loveste de pereti. Lovesti cu pumnii in timp ce-mi pronunti numele. Te intorci la oglinda si incerci sa ma gasesti, dar nu mai apar. Simti gust de sange, lumina se topeste incet, linistea se lupta cu sunetul picaturilor de apa ce cad in chiuveta, ecoul lor iti zguduie gandurile, nu mai vezi nimic. Te invarti speriat sprijinind zidurile, ai lacrimi in ochi. Iti soptesti singur "E atat de liniste...". Inima incepe sa-ti bata mai incet si usor te calmezi. Rasufli si-ti stergi transpiratia de pe frunte. Brusc simti o mana rece pe spate si o soapta ingetata in ureche "Nu trebuia sa ma ucizi!".

Pamflet pentru tata

In sfarsit liniste. E atat de multa, ce sa fac cu ea? O inregistrez. O inregistrez si o ascult cand e prea multa galagie. In metrou, in tramvai, pe strada, la petreceri zgomotoase, imi pun castile si ascult linistea. De ce? Pentru ca-mi aminteste de copilarie. La fel de mult o iubeam si atunci. Acum imi pot lua linistea cu mine oriunde si o ascult cand vreau. La naiba! Inregistrare e limitata si linistea inceteaza. Ce sa fac? Sa ascult aceiasi piesa de mai multe ori? Ma plictiseste! Vreau alta. Inregistrez alta liniste si alta si alta, insa ma plictiseste iar si iar si iar.
Ah… oare pot inregistra si singuratatea? Sa o iau cu mine si sa evadez in momente de prea multa aglomeratie? Ce drama…
Tu! Cum ai putut? Mi-ai otravit sangele. Nu pot scapa de asta. Tu m-ai invatat sa iubesc singuratatea, s-o pretuiesc si s-o caut. Acum nu mai pot schimba nimic. M-ai indrumat pas cu pas catre suferinta. Si stii ce? Imi place! Da, imi place, pentru ca simt cum sangele imi sopteste ca nu va mai dura mult si-ti voi lua locul. Le-am incercat pe toate… de la terapie la transfuzie, insa nu am scapat. AND-ul mi-e infectat. Priveste-ma! Iti place ce vezi? Iti place ce ai creat? Mai priveste-ma odata. Vezi? Iti zambesc. Stii de ce? Normal ca nu stii! Nu ai stiut niciodata ce e cu mine! Iti zambesc pentru ca te iubesc. Nicio transfuzie nu ar putea schimba asta. Te iubesc atat de mult. Dar tu pe mine? Ma iubeai cand ma chinuiai? Dar cand ma priveai rece si ma taiai cu acel cutit? Atunci ma iubeai? Dar cand mi-ai lovit lumina cu pumnul? Si cand mi-ai furat visele si fericirea, cand ma lasai singura si infometata?
Liniste! Am nevoie de tine scumpa mea! Te rog coboara din cer si urca din pamant. Inveleste-ma, saruta-ma, strange-mi mana. Liniste… LINISTE!!! Hai si sterge-mi lacrimile Linsteeeee! Ma parasesti si tu? Liniste… te-am pierdut? Te voi gasi. Taci si asculta.

Notite...

N-am trait asa mult... poate mai intens ca unii, poate mai putin ca altii, dar cat am trait am invatat.
Am invatat ca Pamantul e un loc extraordinar, doar ca oamenii-l "imput". Am invatat ca adevarul e doar o metoda extrema, in rest e doar minciuna. Am vazut cum rautatea se rasplateste si bunatatea se pedepseste. Am observat ca, un om, cu cat e mai parsiv, mai diabolic, mai mincinos si mai prefacut, cu atat mai sus urca.
Am deschis ochii... lumea nu e plina de speranta, nimeni nu mai spera. Exista credinta prin unele locuri. Ha! credinta cica! Ei cu Dumnezeul lor... ei sunt cei "buni", cei carora li se vor rasplati posturile, slujbele si mataniile, dar nici ei nu mai spera.
In Lume a fost deschisa cutia Pandorei, iar Speranta fiind atat de firava a fost ratacita.
Unii spun ca Lumea este exact asa cum trebuie sa fie, dar daca nu e? Unde este Dumnezeul vostru acum? ...sau chiar asa trebuie sa fie? Atunci de ce spuneti ca El e bun? Sustineti ca va rasplateste suferinta si sacrificiul. Cand? Dupa moarte? Toti mor, si buni si rai. Cine poate povesti ce se intampla cu ei?
Intreaba-ma daca eu cred cred in Dumnezeu. Iti voi raspunde ca da. Am invatat... am invatat sa cred in El, doar ca eu Il numesc altfel. Eu Il numesc copac sau piatra, Il numesc floare sau nor, chiar si o foaie de hartie, un fir de iarba, un caine, lumina soarelui, un om care trece pe langa mine, un zambet, o voce, o lacrima, muzica... chiar si tu! Da, tu, cel care citesti, cel care ma auzi, si tu faci parte din Dumnezeul meu, cum face totul. In asta am invatat sa cred pentru ca toate sunt reale, din toate am invatat, toate m-au ajutat si m-au padepsit, pentru ele traiesc.
Trist, dar am invatat sa nu mai sper, sa nu mai astept, doar sa traiesc.
Am invatat sa iubesc si sa urasc, sa inteleg si sa neg, sa mint si sa mint, dar sa spun adevarul. Insa sentimentul e unul singur si le cuprinde pe toate... a iubi. E verbul care-l umbreste pe "a fi".
Traiesc, invat si iubesc. N-am nevoie de nimic mai mult, doar un lucru imi lipseste: moartea. De ce? De curiozitate. Vreau sa vad ce se ascunde dincolo de ea, caci aici am obosit. Vreau sa-mi conving convingerile. Voi invata si dupa moarte, pentru ca asta fac... invat.