numele

Și din nou, ca și cum creierul mi-ar fi un uter, pereții lumii cedează. Numele ei sună ca un jet puternic de urină pe acoperișul de tablă al lumii. Sus, vede înghi'itorul de flăcări, cu intestinele sale delicate înfășurate în prelată. Momentul se apropie cu sunetul său șuierător, suge ca pe macaroane și macină timpul între fălci. Înăuntru și afară din esofag, în sus și în jos, pe lângă omoplați și delta mastoidă, căzând în hăul nesfârșit al viscerelor, ingurgitînd și regurgitînd, cu pântecele umflând-se și suprîndu-se, mecanismul funcționează fără odihnă, mestecându-i de vii pe cei mărunți, micșorați de perspectivă, pe cei care atârnă precum macaroanele.

A rămas doar o lume spînă și băloasă, din care nu se mai vede decât un capăt tocit. Sub ce lună zaci rece și luminoasă?