insomnie

Mă culcasem lângă glasul tău.
Era tare bine acolo şi sânii tăi calzi îmi păstrau
tâmplele.

Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.
Poate ceva despre crengile şi apele care ţi-au curtreierat
nopţile.
Sau poate copilăria ta care a murit
undeva, sub cuvinte.
Nici nu-mi mai amintesc ce cântai.

Mă jucam cu palmile în zulufii tăi.
Erau tare îndărătnici
şi tu nu mă băgai în seamă.

Nici nu-mi mai amintesc de ce plângeai.
Poate doar aşa, de tristeţea amurgurilor.
Ori poate de drag
şi de blândeţe.
Nu-mi mai amintesc de ce plângeai.

Mă culcasem lângă glasul tău şi te iubeam.

asta recita el atunci...
acum recit eu...


Nu pot sta noaptea în tristeţea mea
din pricinã cã-mi aduc aminte de tristeţea lui.
Nimic n-am cu el şi cred
cã nici nu suntem de acelaşi fel al vederii
şi nici nu cred cã suntem
de pe aceeaşi parte a cerului.

Şi totuşi nu pot sã stau în tristeţea mea
din pricina tristeţii lui
şi nici sã dorm nu pot
şi nu de coşmar, de vis,
de astfel de spaime neutre...

Nu pot sã dorm din tristeţea
de a nu mã vedea neapãrat
şi fãrã de mine
când stã noaptea în tristeţea lui
şi mai ales când nu poate sã stea
în tristeţea lui
noaptea, din pricina mea.


Eu şi tristeţea suntem chit: fiecare e vesel în contul celuilalt!

si iar eu...

nu vreau sa ma privesti ziua sau noaptea
nu vreau sa-mi mai privesti viata sau moartea
am ochii injectati, mari si bulbucati
şi ceva urme de lumină pe inimă

mă gândesc să nu-ti mai arat niciodata fotografii
sa uiti cum am fost, cum era sa fii
m-am săturat să par fericita
urăsc viata si fiecare zi tampita
dar iubesc natura si fiecare-i molecula
muzica, drama, si acea celula...
bat câmpii şi devin alta
urăsc-iubesc
iubesc-urăsc

cu pumnii strânşi, sper că
nu voi mai scrie niciodată.
uită-te la mine necunoscutule...
fotografiile şi poeziile mele plutesc pe vant
eu merg înainte şi n-am chef de nimic
las uşile deschise, nu mi-e frică de nimeni
vreau să-mi pui întotdeauna întrebări simple

acum vreau să dorm
fără nicio întrebare, nicio fotografie, nicio poezie
vreau să mă ascund sub plapuma
dar mi-e frig, atat de frig... strang pumnii

mă rog să nu-mi vadă niciodată fotografiile, răspunsurile, poeziile
să nu vadă decât atât
aş putea să fiu o soţie bună
amanta perfectă
aş putea să fiu copil, o altă mamă
aş putea să fiu a ta în fiecare noapte
aş putea să nu mai scriu nimic
acum
şi cu toate astea
de mâine, n-o să-i mai spun nimic mamei
am s-o îmbrăţişez cu toată dragostea
fără să ştiu de ce în fiecare noapte
o doare atât de tare
Dumnezeul meu, credinta in necredinta mea.